Prima ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea – Complex Muzeal „Interferențe. Trecut, prezent, viitor” (12-14 octombrie 2022).
Chestiunea uscocă și agenții venețieni de la curtea lui Rudolf al II-lea.
Studiu de caz: ambasadorii Francesco Vendramin și Piero Duodo
Comunicarea mea și-a propus să prezinte câteva considerații referitoare la unul dintre cele trei contexte de negociere venețiano-otomane analizate prin acest proiect, anume: strategiile oficialilor Venețieni puse în aplicare în spațiul habsburgic în vederea diminuării impactului negativ pe care îl au activităților uscocilor din Segna/Senj asupra relațiilor de bună vecinătate cu otomanii.
Oficial însărcinați de Habsburgi cu protejarea graniței și posesiunilor pe care le aveau în sudul Dalmației până în 1537, Uscocii se transferă cu tot cu această responsabilitate în Segna după ce Klis a fost cucerit de Otomani. Lupta lor acerbă împotriva otomanilor și libertatea de acțiune de care bucurau, i-a transformat pe uscoci într-o constantă sursă de tensiune între venețieni și otomani, în pofita tuturor tratatelor de pace și a acordurilor încheiate în privința drepturilor de administrare a Adriaticii. Recunoscuți pentru activități de tip pirateresc sau/și corsar uscocii au devenit în decursul secolului al XVI-lea din ce în ce mai activi și au provocat în mod constant eforturile Veneției de a proteja marea și rutele comerciale, după cum fusese stabilit prin tratatul de pace din 1540. Însă, atacurile usocilor nu aveau loc doar pe mare ci creau destule inconveniente și în zonele rurale ale Dalmației, cu precădere în nord unde se suprapuneau problemelor deja create de imposibilitatea stabilirii unei granițe definitive.
Poate unul dintre cele mai interesante studii de caz ce pot fi analizate pe baza negocierilor tripartite (venețiene – otomane – habsburgice) privitoare la problema uscocă este constituit de o serie de documente culese de unul sau mai mulți anonimi în patru caiete păstrate în arhivele din Veneția. Firul roșu sugerat de aceste document este dat de mandatele lui Francesco Vendramin și a lui Pietro Duodo la curtea lui Rudolf al II-lea (Împărat al Sfântului Imperiu Roman în perioada 1576 – 1612) și negocierile purtate de ei în vederea rezolvării problemei uscocilor. Speranța/Misiunea lor era de a-l determina pe împărat să-i ceară arhiducelui Ferdinad al III-lea (arhiduce al Austriei de Jos în perioada 1590 – 1619), administratorul direct al teritoriilor în care se afla Segna, să-i înlăture pe uscoci. În repetate rânduri ambii oficiali venețieni solicitau chiar înlocuirea lor cu mercenari germani și ofereau idei pentru găsirea de resurse financiare necesare plătirii acestora, iar negocierile purtate sund relevante pentru cercetarea a ceea ce istoriografia contemporană numește drept performative dimension of diplomacy.
